Stelian Ion este candidatul userist al echipei infracționale Mazăre. El și Decebal Făgădău fac parte dintr-un grup select inițiat de Adrian Năstase. Este vorba de politicienii care de câte ori își numără ouăle (cu mâna în buzunar) le ies două în minus.

Din câte am înțeles, în tinerețe, domnul Stelian a făcut parte din corul VOX MARIS. A fost un fel de sopran sau contratenor dar și-a cam pierdut din voce. Acum, trilurile lui de privighecioară par, mai degrabă, scoase de un pițigoi castrat. Și, deși se consideră candidat de Drepta, e campionul Stângăciilor!

Mai întâi, a anunțat cu mare tam-tam unificarea dreptei. De fapt, el bătuse palma doar cu Tudorel “Trompy” Chesoi, cunoscut, în primul rând, ca patron de spălătorie auto, nu ca politician de dreapta. Să înțelegem că, dacă îți speli mașina gratuit la Trompy, înseamnă că ai unificat dreapta politică în Constanța? Sau, nu cumva, Stelică+Trompy Chesoi=Ceata lui Pițigoi?

Nu demult, Stelian Ion a ieșit în lume îmbrăcat în roșu PSD-ist ca să strângă voturi. Se aude că, pentru devotamentul său, Maestrul Stelian va avea o nouă locuință de la Primărie. Când a apărat ticăloșiile lui Mazăre, a primit o garsonieră în Poarta 6. Acum va primi tot o garsonieră dar, în cartierul rezidențial Henri Coandă, alături de cei mai înfocați fani ai echipei Mazare-Făgădău. Confort zero barat cu WC comun pe hol și duș la streașină când plouă. Fostul corist de la Vox Maris are, astfel, ocazia să organizeze în premieră un cor de ciori având ca solist vocal un Pițigoi.

Într-o acțiune electorală, aflându-se în Tomis 1, Stelian credea că e în Tomis 2. Și invers. Ca și cum ai zice că PALAZU e la ieșirea din Lazu. Adică, pleci din Lazu, Hai Pa!Lazu… Pentru unul ce se visează primarul orașului e cel puțin jenant. Dar la Stelian Ion, nimic nu ne mai miră. Ce nu face omul pentru ca să… Pentru CASĂ, de fapt!

Totuși, am o rugăminte către staful său. N-ar fi mai bine să-l ia pe Stelică de aripă, să-l ducă în Albena și să-i spună că e în Mamaia? Cum e puțin miop, nu bagă de seamă și oricum sunt mai mulți turiști români pe litoralul bulgăresc. Să-l ia înapoi pe 28 septembrie, după alegeri.

Avantajele ar fi multiple. În primul rând, când le va spune bulgarilor să voteze PSD, Stelian Ion poate primi niște borcane de zacuscă bulgărească. Dacă nu în traistă, măcar în freză. Iar fără Stelian Ion, USR Constanța ar avea ceva șanse să treacă de pragul psihologic de 10%!