Valentin Răducu Preda, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost condamnat de către Curtea de Apel București la 6 ani de înschisoare în dosarul unde este cercetat pentru fapte de corupție și divulgarea unor secrete care au pus în pericol securitatea națională. Decizia a fost luată în cursul zilei de 22 mai a.c.

În același dosar au mai fost condamnați și Dan Emil Manolachi, la 8 ani de închisoare, Andrei Ștefan Caunii, la 4 ani și 6 luni, Tudor Gabriel Bohîlțeanu, la 5 ani de înschisoare. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumei de 1.123.762 lei de la inculpatul Andrei Ștefan Caunii.

Preda a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, trafic de influență și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în anul 2014.

Potrivit anchetatorilor, la data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, l-a înştiinţat, pe inculpatul Preda Răducu Valentin să nu se întâlnească cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel care urma să-i remită suma de 50.000 de euro  persoanei vizate de cercetări – divulgând astfel acţiunea organizată de DNA ,instituţia din care făcea parte.

Această sumă de bani urma să-i fie remisă prin intermediul inculpatei Hulubariu Simona Elena şi reprezenta doar o parte din cei 200.000 euro pretinşi de inculpatul Preda Răducu Valentin de la inculpatul Caunii Andrei Ştefan. Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială.

În contul aceleiaşi sume de bani, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 lei, emise de firma respectivă, plată efectiv efectuată în data de 27.11.2012, pentru una dintre ele.

În acest sens inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de sef al cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise.

Pentru a disimula suma de 200.000 euro, care urma a fi remisă inculpatului Preda Răducu Valentin, inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan, a întocmit un document, semnat şi de Radu Cătălin, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile la care se făceau referire nu au fost prestate. Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleaşi firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 02.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepţionarea unor servicii de către societatea în care îşi desfăşura activitatea.

Sumele de bani amintite mai sus amintite au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca în data de 28.11.2012, să aibă disponibil în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale.

În aceeaşi calitate, de ofiţer de poliţie judiciară, delegat într-un dosar penal, la data de 18.02.2013, inculpatul Manolachi Dan Emil, a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat – nivel strict secret şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda Răducu Valentin, care intenţiona să le transmită unei persoane, vizată de cercetările din acel dosar penal. Pentru aceste „servicii” inculpatul Preda Răducu Valentin urma să-l ajute pe inculpatul Manolachi Dan Emil să-şi angajeze o rudă, în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa- Arhivele Naţionale şi să-l sprijine în ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul IPJ Constanţa.

Penala Cazan Geanina Lavinia, o aricioaica tupeista din fosta gasca Mazare,a fost o buna perioada de timp angajata de Daniel Georgescu  la CN ACN,pe postul de Director Comercial ,unde ,,Cruela Devil” cum era poreclita panarama penala ,a incasat fara nici o jena o caruta de bani ,realizind trafic de influenta pe linga Seful Daniel de la Canal.Acestia sunt exponentii PSD constanteni ,pe care speram ca DNA sa-i adune mai repede si sa-i trimita alaturi de Mazare si Constantinescu, la Academia de Studii Infractionale de la Poarta Alba !